De ce dor sanii – 5 motive care ar trebui sa iti dea de gandit

de: D. C.
21 08. 2017, 10:49

De ce dor sanii? – este o intrebare cu care, arata studiile, cel putin 70% dintre femei se confrunta la un moment dat de-a lungul vietii. E important sa identificati motivul cat mai rapid pentru a putea avea o rezolvare.

De ce dor sanii – Durerea de sanii nu este ceva neobisnuit, ea se numeste in termeni de specialitate mastalagie si se intalneste la femeile de toate varstele. Orice durere de asemenea tip nu trebuie ignorata deoarece poate fi chiar si un simptom al cancerului de san.

Am gasit si noi conform unor studii bine documentate care sunt principalele 5 cauze ale durerilor de sani care ar trebui sa va dea de gandit sa vizitati un medic. Le trecem in revista, pe rand, mai jos:

De ce dor sanii – Anticonceptionalele

Femeile care folosesc pilule contraceptive se plang de multe ori de dureri de sani. Anticonceptionalele pot fi o cauza ale durerilor de sani, insa asta nu inseamna ca e ceva normal. Daca durerile persista in timp, este recomandat sa vizitati un medic ginecolog care va poate schimba tratamentul. Durerile sunt o reactie a corpului la medicament si nu este normal sa traiti cu acest disconfort.

De ce dor sanii – Mastoza chistica

Poate suna pompos, insa nu este ceva extrem de periculos, insa daca aveti dureri din cauza unei mastoze chistice, lucru care li se intampla frecvent multor femei, este bine sa tineti sub supraveghere situatia si daca durerile persista sa vizitati medicul.

Mastoza chistica inseamna aparitia unor mici chisturi la unul sau ambii sani. Acestia au o consistenta moale si cauzeaza disconfort, dureri si tensiune la nivelul sanilor. Simptomele sunt frecvente si mai intense in perioada menstruatiei.

De ce dor sanii – Mastita

Mastita este o infectie a tesutului mamar de care va puteti da seama pentru ca zona este inrosita si inflamata. Aceasta infectie a tesutului mamar se petrece in general femeilor care alapteaza, dar poate surveni, destul de rar, si in afara lactatiei.

De ce dor sanii – Consumul de cofeina

Este cu siguranta una dintre cele mai ciudate cauze ale durerilor de sani, insa consumul excesiv sau in cantitati prea mari de cafea si ciocolata poate provoca o dilatare importanta a vaselor de sange si aceasta poate duce la o oarecare sensibilitate pe care sa o resimtiti si la nivelul sanilor.

De ce dor sanii – Costocondrita

Costocondrita este o inflamatie a articulatiilor dintre coastele superioare si stern. Aceasta inflamatie se mai numeste si sindromul Tietze, este o afectiune ce determina durere localizata care poate irita la nivelul sanilor.